Am
fost mereu o iubitoare de tacere , de pace interioara si liniste
intreaga mea viata...cu mici perioade de intrerupere, cand viata de
zi cu zi mi-a indepartat linistea. Si atunci, tacerea a devenit
distanta... lasandu-ma sa ma zbat cu diversiunile care imi impiedicau
calea spre interior. Nu ma simteam a fi eu acea fiinta, ci una de
imprumut. Am cautat solitudinea...M-am intors in casa mea, tacerea,
adapandu-mi setea de liniste. Tacerea e parte din fiinta mea, o
tacere adunata din cosmos si plasata in interiorul fiintei mele, cu
vibratiile unei aripi de inger. O liniste, un gol aparent din care
apare totul, exista, apoi se intoarce.Sunt doar eu si tacerea din
mine, experienta cuprinzand intreaga existenta, ganduri, materie,
energie...o tacere pura, in care-mi aud slab bataile inimii.E un
mister care trece dincolo de minte, dincolo de ceea ce mintea poate
intelege, de ceea ce mintea poate sti...Tacerea care patrunde totul
si este permisa de tot. Tacerea care-mi permite sa exist, sa fiu
libera, sa am tot ceea ce am nevoie, sa caut, sa sper. Aceasta tacere
eu o numesc Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu