Tacerea a fost pentru mine un refugiu binecuvantat inca din copilarie. Invatasem sa citesc singura inainte de a incepe scoala, si, cea mai mare fericire pentru mine, era sa iau o carte si sa ma ascund in cele mai imposibile cotloane ale gospodariei de la tara, pentru a putea citi. Nu auzeam nimic...nici strigatele copiilor din vecini incinsi la o joaca in strada, nici chemarile mamei la masa, ori la vreo trebusoara marunta. Imbratisarea tacerii cu cartile constituia pentru mine magia suprema, cea care imi dadea posibilitatea de a crea in imaginatia mea puteri nebanuite, ma confundam cu personajele din carti sau cream in mintea mea alte personaje, incercam sa ghicesc sfarsitul ori sa dau un alt curs naratiunii. Ma cufundam in lumea creata de propriile mele inchipuiri... Si era atat de frumos...citind in seninatatea tacerii...Azi, regasesc acel refugiu minunat doar departe de casa...dis-de-dimineata, pe o plaja fermecata, ascultand linistea valurilor, intr-o tara pe care o iubesc din tot sufletul...Grecia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu